Azi scrisul se frământă,

se întoarce pe toate părţile

albe, negre, roşii,

sufletul tuşeşte

şi fierbe.

 

O scrisoare incompletă zace,

cerneala de la pix s-a uscat,

s-au uscat oricum

dinainte cuvintele,

s-au aruncat singure

într-un colţ rece

întristat.

 

Temeri ce se-adâncesc,

sensibilitate crescută

sub mâna mută,

sub buze uscate

de-aşteptare în soare,

în vânt, în ninsoare.

 

Aşteptarea unui om

pe care nu-l ştii…

Nici măcar tu nu te ştii

complet.

 

Noaptea se arată doritoare,

devoratoare de suflete

în transformare.

Ceri scăpare?!

 

Tremură iar corpul,

ba nu, sufletul din el

care nu vrea mai mult,

nici mai puţin,

ci echilibru,

nu suspin,

nu declin.