Azi scrisul se frământă,
se întoarce pe toate părţile
albe, negre, roşii,
sufletul tuşeşte
şi fierbe.
O scrisoare incompletă zace,
cerneala de la pix s-a uscat,
s-au uscat oricum
dinainte cuvintele,
s-au aruncat singure
într-un colţ rece
întristat.
Temeri ce se-adâncesc,
sensibilitate crescută
sub mâna mută,
sub buze uscate
de-aşteptare în soare,
în vânt, în ninsoare.
Aşteptarea unui om
pe care nu-l ştii…
Nici măcar tu nu te ştii
complet.
Noaptea se arată doritoare,
devoratoare de suflete
în transformare.
Ceri scăpare?!
Tremură iar corpul,
ba nu, sufletul din el
care nu vrea mai mult,
nici mai puţin,
ci echilibru,
nu suspin,
nu declin.
23 aprilie 2015 at 22:15
Foarte frumos! Iar ultima strofă se pliază perfect pe sufletul meu, de fapt cred că pe foarte multe suflete.
23 aprilie 2015 at 22:34
Mulţumesc! Aşa este, pe pliază pe acele suflete care speră, cred şi luptă!
23 aprilie 2015 at 23:51
E minunată 🙂
24 aprilie 2015 at 15:13
Mulţumesc! 🙂