Coborai pleoapele a somn

străin de tine, atins de noapte,

aproape orb.

 

Te stingeai la capătul netezit

al firului ierbii;

te ştiai iubit.

 

Pământul sălta, îşi umfla burta

undeva, într-o parte;

un muşuroi de cârtiţă.

 

În păr, năframa se ondula,

căci un val de vânt

o şoaptă scăpa.

 

Anodin şi lapidar e glasul tău…

Îl asculţi în tine,

azi nu suflă greu.

 

În visul tău, un ropot condesam,

eu, Nimfa cu elitre a Nopţii

şi parfum de salcâm împrăştiam.

 

Anunțuri