O cale violetă
Strânge sunetul aproape mut,
Neieșit așa cum ar fi trebuit.

De prea mult timp se zbate
Printre alte sunete și dungi
Cam șterse și cam scufundate.

Era calm și cald
Gândul văratic de-acum un an,
Era un zâmbet așternut
Pe sufletul un pic cam slab
Și trist și dezumflat de roșu-alb.

Dorințe se nășteau firesc,
Dar și cu teamă…
Se știa că într-o zi sufletul o să zică
De ce atâta iarnă-n vară.

Nimicul se naște din plinătate?
Nimicul rămâne peste noapte?
Nimicul e ca plumbul
Pe aripi tinere ce tocmai credeau că își înalță
Nimbul.

 

Anunțuri