Prezența ochiului din cer strigă,
norul scoate un sunet de fier
aruncând adânc în alt ocean
un alt lichid ce se va bea singur.

Culori deshidratate se aștern efemer
peste trupuri în mișcare
și ele în fond nu cer
o clipă de eternitate.

Cântecul prinde contur din vis,
amestec între șoapte joase și înalte,
note alipite, cuvinte apoi rostite
și înghițite de aceeași minte înfometată.

Revenirea se descalță doar de acel vechi
în care golul efect al clipelor
nu erau decât secunde
din nimic rupte.

Și demoni și îngeri…
Cu perle negre și albe plimbându-le
de-a dreapta și de-a stânga ochilor
ce nu de-acum învață a vedea.

Apolinic și Dionisiac la un loc –
o exprimare nicidecum neobișnuită
a celui care creează alt nou
ce-l desprinde din glasul care
nu se pierde într-un ecou,
ci doar intensitatea îi mai scade…

Anunțuri